13.11.2023: Atelierele marca ”Proiectul CRED” revin în județul Argeș, fiind, de data aceasta, dedicate Resurselor Educaționale Deschise realizate în cadrul proiectului și adresate cadrelor didactice din învățământul preuniversitar românesc.
Astfel, în Pitești, în 14 noiembrie, în intervalul orar 9:30-13:30, la Casa Corpului Didactic Argeș, are loc Atelierul „Resurse educaționale CRED de la clasă, la acasă”.
Această nouă serie de Ateliere CRED, a IV-a, este intitulată, în mod sugestiv, ”Resursele CRED: educație deschisă, în clasă și acasă”, evenimentele fiind centrate pe toate tipurile de Resurse Educaționale Deschise ce au fost elaborate în cadrul proiectului ”Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” – CRED. Mai multe detalii aici.12.10.2023: COMUNICAT DE PRESĂ
Atelierele marca ”Proiectul CRED” revin în județul Argeș, fiind dedicate Resurselor Educaționale Deschise realizate în cadrul proiectului și adresate cadrelor didactice din învățământul preuniversitar românesc. Mai multe detalii aici.26.09.2023: COMUNICAT DE PRESĂ
Atelierele marca ”Proiectul CRED” revin în județul Argeș, fiind, de data aceasta, dedicate Resurselor Educaționale Deschise realizate în cadrul proiectului și adresate cadrelor didactice din învățământul preuniversitar românesc. Mai multe detalii aici.- 05.09.2023: Casa Corpului Didactic a Municipiului București a lansat un nou apel de selecție, în cadrul programul de formare profesională continuă "Proiectarea și implementarea activităților de tip outdoor în Curriculumul național pentru învățământ primar și gimnazial - CREDactout. Formare nivel 1" (formare de formatori), seria 2.
Precizări! Pentru menținerea acurateței datelor este necesar să vă conectați la o adresă validă de gmail înainte de accesarea formularului.
Anexele se descarcă în calculator, se completează de către fiecare solicitant, se scanează apoi într-un singur fișier pdf, conform anunțului de mai jos.
APEL-CREDactout-S2-20230904-BIF24.04.2023: Casa Corpului Didactic București a lansat un nou apel de selecție, în cadrul proiectului CRED, pentru personalul didactic de predare din învățământul primar şi gimnazial, cu grad didactic II și certificat de formator- câte 10 profesori din fiecare județ, respectiv 70 de profesori din municipiul București. Mai multe detalii aici.
Precizări! Pentru menținerea acurateței datelor este necesar să vă conectați la o adresă validă de gmail înainte de accesarea formularului. Anexele se descarcă în calculator, se completează de către fiecare solicitant, se scanează apoi într-un singur fișier pdf, conform anunțului.
- 05.04.2023: Casa Corpului Didactic Argeș organizează joi, 20.04.2023, workshop-ul Educația nonformală: actori, practici, perspective.
- Comunicat
- Agenda evenimentului
- PROIECTUL CRED: DE LA START, LA REZULTATE
- Palatul Copiilor Fericiți
- EcoPalatul Copiilor Pitești
- Clubul Copiilor Curtea de Argeș
- Clubul Copiilor Topoloveni
- Clubul Copiilor Mioveni
- Clubul Copiilor Câmpulung
- Prezentare CRED_Radut Daniela
13.12.2022:
Pentru cei interesați de idei de programe școlare pentru disciplinele opționale, Proiectul CRED pune la dispoziție un set de 21 astfel de programe, aprobate prin Ordinul de Ministru 6101/2022.
(https://drive.google.com/file/d/1LzR6KV_5d1lhyUxGQIHBhyNSTnv6pmUn/view).La acest link găsiți întregul set de programe propuse: https://www.educred.ro/programe-scolare-pentru-optionale-integrate/
Propunerile sunt interesante si realizate de specialiști în educație, împreună cu specialiști în domeniile vizate și sunt în concordanță cu prevederile curriculumului național.
Pentru alte detalii, vă rog să scrieți mail la adresa contact@educred.ro.
15.11.2022: Proiectul CRED a împlinit cinci ani de activitate
Proiectul „Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” – CRED a împlinit cinci ani de activitate. Mai mult decât o aniversare, data de 15 noiembrie marchează cinci ani de cercetare și de activități desfășurate pentru o educație de calitate, indiferent de provocările apărute.
Tocmai de aceea, astăzi îi sărbătorim, de fapt, pe toți profesioniștii implicați în implementarea proiectului, dar, mai ales, pe cadrele didactice care au participat la activitățile CRED, utilizează resursele educaționale și aplică în activitatea didactică cunoștințele și bunele practici dobândite, pentru a le asigura elevilor o educație deschisă, incluzivă, digitalizată.
CREDem în educație necondiționat, așa că vom continua demersurile propuse și asumate, mai motivați.
La mulți ani, proiectului CRED!
La mulți ani, Comunității CRED!- 20.09.2022:
Casa Corpului Didactic Argeș organizează o nouă selecție a cadrelor didactice care ocupă, prin concurs, funcții de conducere în unități de învățământ de stat, inclusiv special, de la nivel primar și /sau gimnazial în vederea participării la programul de formare profesională Managementul implementării eficiente a curriculumului național. MANAGER-CRED.
Calendarul și criteriile de selecție a directorilor și a directorilor adjuncți din învățământul primar și gimnazial le găsiți atașate aici.
Înscrierea se realizează și prin completarea formularului online.
Formular online de înscriereDosarul de înscriere al participantului selectat la nivelul unităţii de învăţământ conţine:
Cererea de înscriere la programul de formare continuă - Anexa 1;
Formularul de înregistrare individuală a participanţilor - Anexa 8;
Acord de prelucrare a datelor cu caracter personal - Anexa 3;
Declaraţie - Anexa 5;Adeverinta_MANAGER_CRED;
Copie CI/BI;
Copie certificat de naştere;
Copie certificat de căsătorie;
Copie diplomă de licenţă;
- 12.09.2022: ANUNȚ ELIBERARE ATESTATE
Atestatele de formare aferente programelor de formare continuă:
- CRED-CURRICULUM RELEVANT, EDUCAȚIE DESCHISĂ PENTRU TOȚI. FORMARE NIVEL II – ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMAR, pentru seriile:
S1_PRIMAR (septembrie 2019-octombrie 2019)
S2_PRIMAR (noiembrie 2019-ianuarie 2020)
S3_PRIMAR (februarie 2020-mai 2020)
S4_PRIMAR (iunie 2020-iulie2020)
- CRED-CURRICULUM RELEVANT, EDUCAȚIE DESCHISĂ PENTRU TOȚI. FORMARE NIVEL II – ÎNVĂȚĂMÂNT GIMNAZIAL, pentru seriile:
S1_GIMNAZIU_LIMBA ROMÂNĂ (octombrie 2019 - noiembrie 2019)
S2_GIMNAZIU_MATEMATICĂ (octombrie 2019 - decembrie 2019)
S2_GIMNAZIU_INFORMATICĂ (octombrie 2019 - decembrie 2019)
S3_GIMNAZIU_LIMBA ENGLEZĂ (noiembrie 2019 - ianuarie 2020)
S4_GIMNAZIU_ MATEMATICĂ (februarie 2020 - mai 2020)
S4_GIMNAZIU_LIMBA ENGLEZĂ (februarie 2020 - mai 2020)
S4_GIMNAZIU_LIMBA ROMÂNĂ (februarie 2020 - mai 2020)
se vor putea ridica PERSONAL sau PRIN IMPUTERNICIT (IMPUTERNICIRE NOTARIALĂ!), pe baza CI, de la sediul Casei Corpului Didactic Argeș, str. I.C Brătianu, Nr. 45, Etaj 1, Pitești, Etaj 1, birou PROIECTE.
Atestatele se eliberează de luni-vineri, interval orar 10.00-14.00, până la data de 30 septembrie 2022.
Pentru orice detalii, puteți apela:
Expert local implementare și certificare, Maria Magdalena Anghel- nr. tel. 0745076000 sau Expert local grup țintă, Floarea Bârlogeanu- nr. tel. 0248220520.
09.09.2022: CRED-SELECȚIE CADRE DIDACTICE SERIA 12
Casa Corpului Didactic Argeș organizează selecție grup țintă- cadre didactice din învățământul gimnazial pentru a participa la cursurile "CRED- Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți".
Mai multe informații găsiți aici.
Înscrierea se va face și prin completarea formularului: https://forms.gle/JSGBUopN7D9rLsKe6
Dosarul de înscriere al participantului selectat la nivelul unității de învățământ conține :
- Cererea de înscriere la programul de formare continuă - Anexa 1;
- Formularul de înregistrare individuală a participanţilor - Anexa 8;
- Acord de prelucrare a datelor cu caracter personal - Anexa 3;
- Declaraţie - Anexa 5;
- Copie CI/BI;
- Copie certificat de naştere;
- Copie certificat de căsătorie;
- Copie diplomă de licenţă.
- Adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ din care să rezulte funcţia didactică, specializarea, vechimea, gradul didactic, statut (titular/suplinitor), dacă a avut funcţie de conducere (director/ director adjunct, membru al consiliului de administraţie, inspector şcolar- în anul şcolar 2021/2022).
Termen de depunere a dosarului la CCD Argeș este data de 30.09.2022.
27.05.2022: WORKSHOP CRED
În data de 26 mai 2022, la Casa Corpului Didactic Argeș, a fost organizat workshop-ul cu tema ”Comunitatea de învățare în școală - oportunități și provocări”, care a continuat seria de evenimente naționale „Atelierele CRED – Bune practici în educație”, organizate în colaborare cu fiecare Casă a Corpului Didactic din România pe proiectul „Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți”.
Au onorat și bucurat deopotrivă cu prezența expertul CRED din Ministerul Educației, dna. inspector Mirela Cristina Negreanu, inspectorul școlar general, dl. Dumitru Tudosoiu și inspectorii școlari generali adjuncți, dna Maria Cătălina Dumitrașcu și dl. Constantin Cristinel Crețu, alături de dna formator conf. univ. dr. Sofia-Loredana Tudor - Universitatea din Pitești.
Tema workshop-ului a făcut parte dintr-o tematică mai amplă ”Strategii de identificare a nevoilor de învățare ale elevilor și de adaptare a activităților de învățare la nevoile acestora, cu impact în ameliorarea rezultatelor școlare, în reducerea riscului de repetenție, în prevenirea /reducerea situațiilor de absenteism și de abandon școlar”.
Au evidențiat aspecte relevante din activitatea CRED și semnificația acestui proiect pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, nivel primar și gimnazial coordonatorul local formare, dl. inspector școlar general, dnii inspectori școlari generali adjuncți. De asemenea, dna Mirela Negreanu, expert proiect CRED din partea ME, a prezentat materialul Proiectul CRED – DE LA START LA REZULTATE, care a avut ca idee de bază calitatea acestuia de proiect al provocărilor, din perspectiva faptului că trebuie să găsească și să implementeze justa măsură între aplicarea normelor și modelelor europene în educație și a modalităților tradiționale de predare a acestor conținuturi centrate pe competențe.
În continuare dna formator conf. univ. dr. Sofia-Loredana Tudor - Universitatea din Pitești a susținut patru sesiuni cu tema ”Comunitatea de învățare în școală - oportunități și provocări”, punctul de plecare fiind ” Să transformăm școlile în mediul care să promoveze învățarea (pentru profesori, elevi, directori etc.) și să dezvoltăm COMUNITĂȚI care să susțină învățarea”.
Evenimentul a avut caracter interactiv, fiind urmărită valorificarea experienței și expertizei participanților în implementarea curriculumului național centrat pe competențe-cheie. De asemenea, formatul a facilitat exprimări libere, rezolvări de aplicații și, nu în ultimul rând reflecția participanților cu privire la condițiile de transfer ale unor bune practici și la posibile arii de cooperare.
Din grupul țintă al workshop-ului „AtelierelorCRED – Bune practici în educație” – au făcut parte ca participanți: inspector școlari, directori de unități școlare, reprezentanți ONG-ri, cadre didactice din învățământul primar și gimnazial.
Din chestionarul de feedback a rezultat că pentru cei mai mulți participanți, workshop-ul a fost o experiență plăcută, dinamică, cu activități diversificate care au reușit, măcar pentru o zi, să îi elibereze de rutina obișnuită. Pentru mulți dintre participanți s-a dovedit a fi o adevărată provocare, deoarece până în acest moment, nu avuseseră tangență cu acest proiect.
Echipa CRED Argeș
16.05.2022: Stimați colegi,
Ne face o deosebită plăcere să vă invităm, miercuri, 18 mai 2022, orele 17:00 – 18:30, la webinarul „Resurse educaționale digitale: realizare, utilizare, evaluare”, destinat cadrelor didactice care predau în învățământul preuniversitar primar și gimnazial.
Webinarul va fi transmis LIVE pe pagina Facebook „Proiectul CRED” și pe pagina dedicată evenimentului – click pentru accesEvenimentul este organizat cu ocazia „Săptămânii Guvernării Deschise – OpenGoWeek” și se adresează fiecăruia dintre dumneavoastră.
În cadrul webinarului, veți descoperi instrumente și resurse educaționale deschise (RED) realizate pentru profesorii din învățământul primar și gimnazial, în cadrul CRED, ca parte a sprijinului metodologic oferit de proiect în aplicarea noului Curriculum național.
Experții invitați vor prezenta strategii și exemple de utilizare a RED, în vederea pregătirii elevilor de gimnaziu pentru Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a și aplicații practice privind utilizarea RED- în procesul de învățare și evaluare, centrate pe formarea, exersarea și dezvoltarea competențelor elevilor.
Bineînțeles, puteți transmite invitația tuturor colegilor din comunitățile dumnevoastră.
Vă așteptăm.
Colegii din echipa CRED- 11.05.2022:
Casa Corpului Didactic Argeș organizează Selecția cadrelor didactice care ocupă, prin concurs, funcții de conducere în unități de învățământ de stat, inclusiv special, de la nivel primat și /sau gimnazial în vederea participării la programul de formare profesională Managementul implementării eficiente a curriculumului național. MANAGER-CRED. Formare nivel 2, cu durata de 50 ore, blended-learning, 12 credite profesionale transferabile. Activitățile de formare vor fi realizate în format online, 25 ore online sincron și 25 ore online asincron.
Calendarul și criteriile de selecție a directorilor și a directorilor adjuncți din învățământul primar și gimnazial le găsiți atașate aici.
Formular online de înscriere
Ulterior vor fi aduse și documentele de înscriere.Dosarul de înscriere al participantului selectat la nivelul unităţii de învăţământ conţine:
Cererea de înscriere la programul de formare continuă - Anexa 1;
Formularul de înregistrare individuală a participanţilor - Anexa 8;
Acord de prelucrare a datelor cu caracter personal - Anexa 3;
Declaraţie - Anexa 5;Adeverinta_MANAGER_CRED;
Copie CI/BI;
Copie certificat de naştere;
Copie certificat de căsătorie;
Copie diplomă de licenţă;- 18.04.2022: CRED – SELECŢIE GRUP ŢINTĂ – SERIA 11, mai - iulie 2022
Casa Corpului Didactic Argeș organizează selecție grup țintă - cadre didactice din învățământul gimnazial pentru a participa la cursurile de formare continuă "CRED- Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți". Mai multe informații aici. Adresă selecție grup țintă, seria 11.Înscrierea se va face și prin completarea formularului: https://forms.gle/GSW9Sw92TKmqMLmX9
Dosarul de înscriere al participantului selectat la nivelul unităţii de învăţământ conţine:
Cererea de înscriere la programul de formare continuă - Anexa 1;
Formularul de înregistrare individuală a participanţilor - Anexa 8;
Acord de prelucrare a datelor cu caracter personal - Anexa 3;
Declaraţie - Anexa 5;
Copie CI/BI;
Copie certificat de naştere;
Copie certificat de căsătorie;
Copie diplomă de licenţă;
Adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ din care să rezulte funcţia didactică, specializarea, vechimea, gradul didactic, statut (titular/suplinitor), dacă a avut funcţie de conducere (director/ director adjunct, membru al consiliului de administraţie, inspector şcolar- în anul şcolar 2020/2021).- 06.04.2022:
Important!
Pentru programul de formare ”RESURSE EDUCAȚIONALE DIGITALE: realizare, utilizare, evaluare. Formare nivel 2”
Dosarul de înscriere al cursantului trebuie să conțină:
- cerere de înscriere - Anexa 1;
- formular înregistrare individual - Anexa 8;
- acord de prelucrare a datelor cu caracter personal - Anexa 3;
- declarație pe propria răspundere - Anexa 5;
- copie CI/BI;
- copie certificat de naștere;
- copie certificat de căsătorie;
- copie diplomă de licență;
- adeverință eliberată de unitatea de învățământ din care să rezulte funcția didactică, specializarea, vechimea, gradul didactic, statutul titular/suplinitor), funcția de conducere.
Toate dosarele se depun la sediul Casei Corpului Didactic Argeș până la data de 20.04.2022.
- 05.04.2022:
APEL SELECȚIE PENTRU OCUPAREA UNOR POSTURI DE EXPERȚI FORMARE, ÎN AFARA ORGANIGRAMEI, ÎN REGIUNEA SUD-MUNTENIA, PROIECT POCU, CRED, COD SMIS 2014+:118327
CASA CORPULUI DIDACTIC TELEORMAN anunţă organizarea selecţiei pentru ocuparea unor posturi de experți formare Resurse educaționale digitale pentru regiunea Sud-Muntenia, în afara organigramei, în cadrul proiectului POCU „CURRICULUM RELEVANT, EDUCAŢIE DESCHISĂ pentru toţi”- CRED Cod SMIS 2014+: 118327
Descarcă anunțul
Descarcă anexe30.03.2022: ANUNȚ ÎNSCRIERE WORKSHOP - 26.05.2022
Ministerul Educației în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Argeș organizează un nou workshop în cadrul evenimentului „Atelierele CRED – Bune practici în educație”/proiectul "CRED-Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți" .
Locația de desfășurare - Casa Corpului Didactic Argeș, str. I. C. Brătianu, nr. 45, Pitești.
Durata activității: 8 ore (face-to-face).
Lectori: conf. univ. dr. Tudor Sofia Loredana
Tematica abordată: Strategii de identificare a nevoilor de învățare ale elevilor și de adaptare a activităților de învățare la nevoile acestora, cu impact în ameliorarea rezultatelor școlare, în reducerea riscului de repetenție, în prevenirea /reducerea situațiilor de absenteism și de abandon școlar.Înscrierea se va face prin completarea formularului: https://forms.gle/cGrpwjXNzqyNEKrL6. Mai multe detalii aici.
Documentele necesare pentru înscrierea în grupul țintă:
- Cerere de înscriere ca participant la workshop (Anexa 1);
- Formularul de înregistrare individuală a participanților la operațiunile finanțate prin POCU 2014-2020 (Anexa 2);
- Acord de prelucrare a datelor cu caracter personal (Anexa 3);
- Copie CI/BI;
- Adeverință sau declarație pe propria răspundere, din care rezultă calitatea profesională care să corespundă criteriilor de selecție, respectiv "expert în dezvoltare curriculară, autor de manuale școlare sau alte materiale didactice (inclusiv în format digital)" sau "reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale" sau "experiență în monitorizarea implementării Curriculumului național".
- 29.03.2022: Anunț înscriere curs RED
În cadrul proiectului CRED se organizează selecție cadre didactice din învățământul primar și gimnazial în vederea participării la cursul de formare profesională continuă "Resurse educaționale digitale: realizare, utilizare, evaluare" cu durata de 50 ore blended-learning (24 ore online sincron și 26 online asincron), acreditat prin OME NR. 3306/22.02.2022 având alocate 12 credite profesionale transferabile.
Județul Argeș are alocate 81 locuri.
Înscrierea se face momentan completând formularul: https://forms.gle/cviXoXPrTGU8vN5B7 Documentele se vor depune la sediul CCD Argeș respectând calendarul de selecție.
Informații suplimentare puteți obține la nr. 0248/220520. Calendar selecție grup țintă RED. Criterii de selecție grup țintă RED.IMPORTANT!
Pentru selecția curentă a grupului ţintă pentru judeţul Argeș vor avea prioritate cadrele didactice care predau în învăţământul gimnazial, care dețin competențe digitale și care nu au participat la activitățile de formare din cadrul proiectului CRED.
Programul de formare ,,Resurse educaționale digitale: Realizare, utilizare, evaluare. Formare nivel 2” poate fi urmat o singură dată.
Programul de formare continuă se va desfășura în mai multe serii pe parcursul anului școlar 2021-2022.
Prima serie se va desfăsura în format online în perioada 9 mai – 27 iunie 2022.Echipa CRED,
CCD Argeș- 29.03.2022: CRED – SELECŢIE GRUP ŢINTĂ – SERIA 11, 2022
Casa Corpului Didactic Argeș organizează selecție grup țintă - cadre didactice din învățământul gimnazial pentru a participa la cursurile de formare continuă "CRED- Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți". Mai multe informații aici.Înscrierea se va face și prin completarea formularului: https://forms.gle/GSW9Sw92TKmqMLmX9
Dosarul de înscriere al participantului selectat la nivelul unităţii de învăţământ conţine:
Cererea de înscriere la programul de formare continuă - Anexa 1;
Formularul de înregistrare individuală a participanţilor - Anexa 8;
Acord de prelucrare a datelor cu caracter personal - Anexa 3;
Declaraţie - Anexa 5;
Copie CI/BI;
Copie certificat de naştere;
Copie certificat de căsătorie;
Copie diplomă de licenţă;
Adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ din care să rezulte funcţia didactică, specializarea, vechimea, gradul didactic, statut (titular/suplinitor), dacă a avut funcţie de conducere (director/ director adjunct, membru al consiliului de administraţie, inspector şcolar- în anul şcolar 2020/2021).- 25.03.2022: Comunicat de presă - debut Atelierele CRED Bune practici în educație 2022
- 07.03.2022:
CRED – SELECŢIE GRUP ŢINTĂ – SERIA 11, 2022
Casa Corpului Didactic Argeș organizează selecție grup țintă- cadre didactice din învățământul gimnazial pentru a participa la cursurile de formare continuă "CRED- Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți". Mai multe detalii aici.Dosarul de înscriere al participantului selectat la nivelul unităţii de învăţământ conţine:
- Cererea de înscriere la programul de formare continuă - Anexa 1;
- Formularul de înregistrare individuală a participanţilor - Anexa 8;
- Acord de prelucrare a datelor cu caracter personal - Anexa 3;
- Declaraţie - Anexa 5;
- Copie CI/BI;
- Copie certificat de naştere;
- Copie certificat de căsătorie;
- Copie diplomă de licenţă.
- Adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ din care să rezulte funcţia didactică, specializarea, vechimea, gradul didactic, statut (titular/suplinitor), dacă a avut funcţie de conducere (director/ director adjunct, membru al consiliului de administraţie, inspector şcolar- în anul şcolar 2020/2021).
- 28.02.2022:
Stimați profesioniști din Comunitatea CRED,
Bine v-am regăsit, la început de primăvară! Așa cum v-am obișnuit, lună de lună, continuăm seria evenimentelor online despre Resurse Educaționale Deschise cu un nou episod de dedicat nivelului gimnazial.
Vă invităm, așadar, miercuri, 2 martie, orele 17:00 – 18:00, la evenimentul online „Calitate în învățământul gimnazial prin Resurse Educaționale Deschise”, transmis LIVE pe pagina Facebook „Proiectul CRED” (click pentru acces) sau pe pagina dedicată evenimentului (click entru acces), la o sesiune de prezentări interactive despre RED susținute de o parte dintre experții care au realizat resursele pentru nivelul gimnazial: doamnele profesoare Ana Tudorache, Mădălina Angelușiu și Marinela Mocanu și domnul profesor Gabriel Vrînceanu.
Nu uitați, dragi colegi din marea Comunitate CRED: fiecare dintre dumneavoastră poate consulta arhiva RED cu resurse dezvoltate și distribuite prin intermediul proiectului „Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” – CRED – click AICI pentru acces, având astfel posibilitatea de a le utiliza la clasă, de a vă inspira sau chiar de a dezvolta instrumente similare, diseminarea bunelor practici în educație fiind unul dintre obiectivele proiectului nostru. Întrucât dorim să avem o imagine cât mai clară asupra modului în care sunt utilizate și dorim să știm dacă și cum pot fi îmbunătățite aceste materiale, punem la dispoziția utilizatorilor un formular de feedback (click pentru acces).
Prin intermediul formularului, ne puteți furniza sugestii privind utilitatea RED realizate în cadrul CRED, modul în care elevii au răspuns la introducerea acestor materiale interactive în procesul de învățare, precum și informații utile despre îmbunătățirea resurselor sau date despre alte nevoi identificate în rândul elevilor, care pot fi susținute de resursele dezvoltate de experții proiectului.
Subiectul „Resurse Educaționale Deschise” este, poate mai mult ca oricând, de actualitate și este necesar ca toți reprezentanții sistemului de educație să contribuie atât la realizarea unor astfel de resurse, cât și la diseminarea lor.
De aceea, vă așteptăm, în număr cât mai mare, la acest nou eveniment online marca „Proiectul CRED”.
Mai mult decât atât, ne-am bucura să îi invitați și pe colegii din comunitățile dumneavoastră profesionale să răspundă „Prezent!” miercuri, 2 martie, la ora 17:00.
Vă așteptăm la o nouă reuniune a Comunității CRED, și nu numai, într-o experiență de împărtășire, cu bucurie, a bunelor practici educaționale.Colegii din echipa CRED
- 24.02.2022:
APEL SELECȚIE PENTRU OCUPAREA UNOR POSTURI DE EXPERȚI, ÎN AFARA ORGANIGRAMEI, ÎN REGIUNEA SUD-MUNTENIA, PROIECT POCU, CRED, COD SMIS 2014+:118327
Apel selecție formatori pentru programul de formare Manager- CRED
Status necesar formatori pentru programul de formare Manager- CRED
Anexa 1 - CERERE DE ÎNSCRIERE
Anexa 2 - DECLARAŢIE DE DISPONIBILITATE- 14.02.2022:
Stimați profesioniști din Comunitatea CRED,
Colegii noștri din echipa celor 82 de experți creatori de Resurse Educaționale Deschise (RED) ai proiectului „Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” – CRED au realizat, până în prezent, 3.300 de Resurse Educaționale Deschise (RED).
Dintre acestea, 2.400 de materiale educaționale au fost deja publicate online, fiind disponibile, gratuit, oricărui cadru didactic care predă la nivelul primar sau gimnazial și nu numai.
Materialele suport sunt centralizate AICI (click pentru acces) și sunt grupate în funcție de nivelul de învățământ și disciplinele vizate.
Resursele vizează activitățile de predare-învățare-evaluare, având în vedere că sunt gândite ca materiale suport, ce pot fi integrate în activitatea de predare la clasă și/sau pot fi utilizate în activitatea de învățare individuală a elevilor.
Colecția RED-urilor CRED se află în permanentă creștere, motiv pentru care ne-am bucura să vă abonați la cele două canale EduCred Youtube, astfel încât să primiți notificări cu ultimele materiale dezvoltate de #TeamRED:
Primar: https://www.youtube.com/c/PrimarEDUCRED
Gimnaziu: https://www.youtube.com/c/EDUCREDGimnaziu/
Odată ce ați explorat aceste resurse, ne puteți furniza sugestii privind utilitatea acestora, precum și informații privind modul în care elevii au răspuns la introducerea materialelor interactive în procesul de învățare. De asemenea, ne-ar ajuta recomandările dumneavoastră pentru îmbunătățirea resurselor sau date despre alte nevoi identificate la elevi, care pot fi susținute de resursele dezvoltate de experții proiectului. Formularul de feedback este disponibil AICI (click pentru acces).
Vă invităm, așadar, să descoperiți și valorificați colecția RED în CRED, să vă abonați la canalele Youtube și să completați formularul de feedback.
Comunitatea noastră online vă așteaptă și pe paginile social media ale Proiectului CRED:
Facebook: https://www.facebook.com/ProiectulCRED
Instagram: https://www.instagram.com/proiectulcred/
LinkedIn: https://www.linkedin.com/company/proiectul-credCu prietenie, mulțumiri și apreciere,
Colegii din Echipa #CredInEducatie- 27.01.2022:
Stimați profesioniști din Comunitatea CRED,
Dincolo de a fi un ”simplu” obiectiv, creșterea accesului la experiențe de învățare de calitate ale elevilor din învățământul preuniversitar primar și gimnazial reprezintă un deziderat, pentru noi toți. De altfel, structurate într-un mod complex, circular, cu un nivel ridicat de interdependență și având influențe pozitive unele asupra celorlalte, toate activitățile proiectului nostru, ”Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” - CRED, converg către acest obiectiv.
De aceea, așa cum îi stă bine oricărui început, demarăm anul în forță, cu un nou eveniment online marca ”Proiectul CRED”, dedicat calității actului educațional din învățământul preuniversitar, de data aceasta cu accent pe nivelul primar.
Așadar, treceți în calendar data de 27 ianuarie, orele 17:00-18:00, pentru a participa la evenimentul „Calitate în învățământul primar prin Resurse Educaționale Deschise”, dedicat cadrelor didactice care predau elevilor din nivelul primar.
Discuțiile vor fi transmise în direct prin intermediul paginii Facebook „Proiectul CRED” (click pentru acces) și prin pagina Facebook dedicată evenimentului „Calitate în învățământul primarprin Resurse Educaționale Deschise” (clickpentru acces).
Elisabeta Mînecuță, Katalin Dragomer, Laura Piroș și Marian Cîrlig sunt cei patru colegi ai Dumneavoastră din #TeamRED în CRED care vor prezenta, fiecare, o Resursă Educațională Deschisă realizată chiar de către ei în cadrul proiectului.
Vom avea astfel ocazia de a face, împreună, o recapitulare asupra modului în care Resursele Educaționale Deschise contribuie la creșterea motivației elevilor de a participa în cadrul orelor, cum pot acestea stimula interactivitatea sau cum pot ele crește atracția copiilor pentru învățare.
Evenimentul va avea un caracter interactiv, invitații răspunzând chiar în timpul evenimentului la o parte din întrebările ce le vor fi adresate în secțiunea ”Feed” a contului de Facebook.
Reamintim că evenimentul organizat joi face parte dintr-o serie amplă de întâlniri online dedicate RED. Prima ediție, „Resurse Educaționale Deschise pentru educație de calitate”, a avut loc în luna decembrie a anului trecut – click pentru acces.
Nu uitați, dragi colegi din marea Comunitate CRED: fiecare dintre Dumneavoastră poate consulta arhiva RED cu resurse dezvoltate și distribuite prin intermediul proiectului „Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” - CRED, având astfel posibilitatea de a le utiliza la clasă, de a vă inspira sau chiar de a dezvolta instrumente similare, diseminarea bunelor practici în educație fiind unul dintre obiectivele proiectului nostru.
Echipa de experți-creatori de Resurse Educaționale Deschise – RED din cadrul proiectului CRED a realizat o colecție complexă - de peste 2.700 de Resurse Educaționale Deschise, toate dezvoltate în cadrul proiectului, publicate sau aflate în curs de publicare pe canalele YouTube EDUCRED - pe care vă invităm să o explorați și valorificați:
- RED nivel primar: https://www.youtube.com/c/PrimarEDUCRED
- RED nivel gimnazial: https://www.youtube.com/c/EDUCREDGimnaziu
Subiectul „Resurse Educaționale Deschise” este, poate mai mult ca oricând, de actualitate și este necesar ca toți reprezentanții sistemului de educație să contribuie atât la realizarea unor astfel de resurse, cât și la diseminarea lor.
De aceea, vă așteptăm, în număr cât mai mare, la acest nou eveniment online marca „Proiectul CRED”.
Mai mult decât atât, ne-am bucura să îi invitați și pe colegii din comunitățile Dumneavoastră profesionale să răspundă „Prezent!” joi, 27 ianuarie, la ora 17:00.
Vă așteptăm la o nouă reuniune a Comunității CRED, și nu numai, într-o experiență de împărtășire, cu bucurie, a bunelor practici educaționale.
Colegii din echipa CRED
- 25.01.2022:
Informare derulare activități pe proiectul
CRED – „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” – Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.În perioada 17 ianuarie - 15 aprilie 2022, CCD Argeș organizează o nouă serie de formare, pentru nivelul gimnazial pe proiectul CRED - „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți”, Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
Suntem la sesiunea 10 și formarea a început cu 5 grupe, în total 129 de cursanți, respectiv: Limba Franceză - 22 cursanți, Limba Română - 24, Educație Fizică și Sport - 30, Matematică - 24; Geografie - 30.
Formatorii angajați pentru aceste grupe sunt:
- grupa de Limba Franceză, dna. insp. gen. adj. Cătălina Dumitrașcu, M1 și M2/dna Mincă Mihaela, M3;
- grupa de Limba Română, dna. prof. Cergan Cristina, M1 și M2/ dna. insp. gen. adj. Cătălina Dumitrașcu, M3;
- grupa de Educație Fizică, dna prof. Stănică Liliana, M1 și M2/dna Teodorescu Simona, M3;
- grupa de Geografie, dna. insp. Negrea Alexandra (ISJ Teleorman), M1 și M2/dna. prof. Georgescu Magdalena (Prahova), M3;
- grupa de Matematică, dna. prof. Georgescu Magdalena (Prahova), M1 și M2/ Negrea Alexandra (ISJ Teleorman), M3.
Cursurile se desfășoară în exclusivitate online. Toate grupele cuprind formabili din județele regiunii Sud - Muntenia, ceea ce presupune șischimburi de bune practici care sunt un instrument foarte util pentru profesorul secolului 21: este logic, normal și benefic să învățăm unii de la alții, să preluăm idei de succes și să le aplicăm în practica noastră la clasă.
Conform datelor din harta oferită de site-ul proiectului CRED, județul Argeș se află pe locul III, la nivel național, după București și Dolj, cu un nr. de 1465 de absolvenți ai cursului CRED, până la această dată.Coordonator local formare CRED
Prof. met Ana BADEA- 20.12.2021:
CRED – „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” – Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
În perioada octombrie - decembrie 2021, CCD Argeș a organizat seria 9 de formare pentru nivelul gimnazial pe proiectul CRED - „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți”, Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
Seria 9 a fost formată din 5 grupe care au cuprins formabili din Argeș dar și din regiunea Sud-Muntenia, pentru următoarele discipline:
- Educație fizică și sport – formatori: Liliana Stănică (modulul I și II), Simona Teodorescu (modulul III)
- Limba Engleză – formatori Iuliana Drăgoi (modulul I și II)/Cătălina Maria Dumitrașcu (modulul III)
- Limba Franceză – formatori Cătălina Maria Dumitrașcu (modulul I și II)/Iuliana Drăgoi (modulul III)
- Limba Română – formatori Cristina Cergan (modulul I și II)/Mihaela Ionescu
- Religie – formatori: Marius Dobrin (modulul I și II)/Daniela Răduț (modulul III)
Cum cei mai mulți absolvenți au declarat că experiența acestui curs aduce un aport ridicat în munca de la clasă a unui profesor, că formatorii au explicat într-un mod relaxat și plăcut informațiile vă așteptăm cu drag la seria de formare nr. 10 care va începe în jurul datei de 15 ianuarie 2022.
Imagini activități curs CRED:Coordonator local formare, Ana Badea
03.12.2021: CRED – SELECŢIE GRUP ŢINTĂ – SESIUNEA IANUARIE-MARTIE 2022
Casa Corpului Didactic Argeș organizează selecție grup țintă - cadre didactice din învățământul gimnazial pentru a participa la cursurile de formare continuă "CRED- Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți". Mai multe informații găsiți aici.Dosarul de înscriere al participantului selectat la nivelul unităţii de învăţământ conţine:
- Cererea de înscriere la programul de formare continuă - Anexa 1;
- Formularul de înregistrare individuală a participanţilor - Anexa 8;
- Acord de prelucrare a datelor cu caracter personal - Anexa 3;
- Declaraţie - Anexa 5;
- Copie CI/BI;
- Copie certificat de naştere;
- Copie certificat de căsătorie;
- Copie diplomă de licenţă.
- Adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ din care să rezulte funcţia didactică, specializarea, vechimea, gradul didactic, statut (titular/suplinitor), dacă a avut funcţie de conducere (director/ director adjunct, membru al consiliului de administraţie, inspector şcolar- în anul şcolar 2019/2020, 2020/2021).
Înscrierea se va face și prin completarea formularului: https://forms.gle/GSW9Sw92TKmqMLmX9
Toate dosarele se depun la sediul Casei Corpului Didactic Argeș sau se trimit scanate (într-un singur fișier, în ordinea enumerată anterior) la adresa de email: floarea.barlogeanu@ccdarges.ro, până la data de 05.01.2022.- Stimați profesioniști din Comunitatea CRED,
Ne face o deosebită plăcere să vă anunțăm faptul că echipa colegilor experți-creatori de Resurse Educaționale Deschise bifează o nouă reușită în materie de obiective asumate, în cadrul proiectului nostru „Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” - CRED.
O colecție complexă, compusă din 2.700 de Resurse Educaționale Deschise dezvoltate în cadrul proiectului, este în curs de publicare pe canalele YouTube EDUCRED.
Tocmai de aceea, pentru a disemina bunele practici educaționale și pentru a promova resursele realizate de colegii noștri, miercuri, 8 decembrie, orele 16:00-17:30, organizăm evenimentul „Resurse Educaționale Deschise pentru educație de calitate”.
Discuțiile vor fi transmise LIVE pe pagina Facebook „Proiectul CRED” (click pentru acces)
și pe pagina Facebook dedicată evenimentului
„Resurse Educaționale Deschise pentru educație de calitate” (click pentru acces).Subiectul „Resurse Educaționale Deschise” este, poate mai mult ca oricând, de actualitate și este necesar ca toți reprezentanții sistemului de educație să contribuie atât la realizarea unor astfel de resurse, cât și la diseminarea lor.
De aceea, ne dorim să participați în număr cât mai mare la acest nou eveniment online marca „Proiectul CRED”. Mai mult decât atât, ne-am bucura să îi invitați și pe colegii din comunitățile dumneavoastră profesionale să spună „Prezent!” miercuri, 8 decembrie, la ora 16:00.
Nu în ultimul rând, în spiritul împărtășirii resurselor și în cel al valorificării acestora printr-o diseminare cât mai extinsă, vă invităm să explorați și să puneți în valoare, în modul ce vă este propriu, Resursele Educaționale Deschise publicate de colegii noștri până în acest moment:
· https://www.youtube.com/c/PrimarEDUCRED
· https://www.youtube.com/c/EDUCREDGimnaziu
Vă așteptăm la o nouă reuniune a Comunității CRED (și nu numai!), într-o experiență de împărtășire, cu bucurie, a bunelor practici educaționale.Colegii din echipa CRED
18.11.2021: Stimați colegi,
Pentru a avea feedback-ul dumneavoastră, vă rugăm să completați chestionarul atașat în vederea întocmirii Analizei de nevoi pentru formarea cadrelor didactice din Regiunea Sud-Muntenia, necesară propunerii spre acreditare a programului de formare continuă ,,Resurse Educaționale Digitale: Realizare, utilizare, evaluare”, în cadrul Proiectului „Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți – CRED”, Cod SMIS 2014+: 118327.
Link chestionar: https://forms.gle/Ruj1Bu2NRKeSdyR38
Termenul pentru completare este luni, 22 noiembrie 2021. Vă mulțumim!08.11.2021: Dragi membri ai comunității CRED,
Colegii noștri, experți RED din proiectul CRED, lucrează la realizarea unor materiale educaționale suport pe care le oferim în regim de Resurse Educaționale Deschise/RED.
Vă punem la dispoziție pentru următoarea perioadă două canale de Youtube:
EduCRED nivelul primar - https://www.youtube.com/c/PrimarEDUCRED/
EduCRED nivelul gimnazial - https://www.youtube.com/c/EDUCREDGimnaziu/În aceste canale puteți găsi sute de materiale pe care le puteți folosi în activitatea dumneavoastră, corelate cu competențele specifice din programă.
Va rugăm să țineți aproape de sursele noastre de informare
(https://www.facebook.com/ProiectulCRED și pagina https://digital.educred.ro/). În curând vom deschide în regim de testare publică și portalul de resurse red.educred.ro,Publicăm acum o parte dintre materialele realizate până la acest moment, în fiecare zi adăugându-se la acestea alte resurse aflate fie în etapa de prelucrare fie în etapa de pregătire.
Estimăm că programele la gimnaziu vor fi integral acoperite cu resurse de sprijin până la finalul acestui an iar programele pentru învățământ primar vor fi acoperite până în luna februarie.Asteptam feedback-ul dumneavoastră la aceasta adresa: https://forms.gle/voq6yHxwgyqXB4CM7. Implicarea dvs este binevenită și importantă pentru noi.
Cu stimă,
Liviu ConstandacheCoordonator RED
Curriculum Relevant pentru o Educație Deschisă
03.11.2021: CRED – SELECŢIE GRUP ŢINTĂ – SESIUNEA IANUARIE 2022
Casa Corpului Didactic Argeș organizează selecție grup țintă - cadre didactice din învățământul gimnazial pentru a participa la cursurile de formare continuă "CRED- Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți". Mai multe informații găsiți aici.
Dosarul de înscriere al participantului selectat la nivelul unităţii de învăţământ conţine:
- Cererea de înscriere la programul de formare continuă - Anexa 1;
- Formularul de înregistrare individuală a participanţilor - Anexa 8;
- Acord de prelucrare a datelor cu caracter personal - Anexa 3;
- Declaraţie - Anexa 5;
- Copie CI/BI;
- Copie certificat de naştere;
- Copie certificat de căsătorie;
- Copie diplomă de licenţă.
- Adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ din care să rezulte funcţia didactică, specializarea, vechimea, gradul didactic, statut (titular/suplinitor), dacă a avut funcţie de conducere (director/ director adjunct, membru al consiliului de administraţie, inspector şcolar- în anul şcolar 2019/2020, 2020/2021).
Înscrierea se va face și prin completarea formularului: https://forms.gle/GSW9Sw92TKmqMLmX9
Toate dosarele se depun la sediul Casei Corpului Didactic Argeș sau se trimit scanate (într-un singur fișier, în ordinea enumerată anterior) la adresa de email: floarea.barlogeanu@ccdarges.ro, până la data de 29.11.2021.
24.08.2021:
CRED – SELECŢIE GRUP ŢINTĂ
Casa Corpului Didactic Argeș organizează selecție grup țintă - cadre didactice din învățământul gimnazial pentru a participa la cursurile de formare continuă „CRED – Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți”. Mai multe informații găsiți aici.
Dosarul de înscriere al participantului selectat la nivelul unităţii de învăţământ conţine:
- Cererea de înscriere la programul de formare continuă - Anexa 1;
- Formularul de înregistrare individuală a participanţilor - Anexa 8;
- Acord de prelucrare a datelor cu caracter personal - Anexa 3;
- Declaraţie - Anexa 5;
- Copie CI/BI;
- Copie certificat de naştere;
- Copie certificat de căsătorie;
- Copie diplomă de licenţă.
- Adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ din care să rezulte funcţia didactică, specializarea, vechimea, gradul didactic, statut (titular/suplinitor), dacă a avut funcţie de conducere (director/ director adjunct, membru al consiliului de administraţie, inspector şcolar- în anul şcolar 2019/2020, 2020/2021).
Înscrierea se va face și prin completarea formularului: https://forms.gle/2gWEujaPd3pXMVDC7
Toate dosarele se depun la sediul Casei Corpului Didactic Argeș sau se trimit scanate (într-un singur fișier, în ordinea enumerată anterior) la adresa de email: floarea.barlogeanu@ccdarges.ro, până la data de 06.09.2021.
26.07.2021:
CRED – SELECŢIE GRUP ŢINTĂ
Casa Corpului Didactic Argeș organizează selecție grup țintă - cadre didactice din învățământul gimnazial pentru a participa la cursurile de formare continuă „CRED – Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți”. Mai multe informații gășiți aici.
Dosarul de înscriere al participantului selectat la nivelul unităţii de învăţământ conţine:
- Cererea de înscriere la programul de formare continuă - Anexa 1;
- Formularul de înregistrare individuală a participanţilor - Anexa 8;
- Acord de prelucrare a datelor cu caracter personal - Anexa 3;
- Declaraţie - Anexa 5;
- Copie CI/BI;
- Copie certificat de naştere;
- Copie certificat de căsătorie;
- Copie diplomă de licenţă.
- Adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ din care să rezulte funcţia didactică, specializarea, vechimea, gradul didactic, statut (titular/suplinitor), dacă a avut funcţie de conducere (director/ director adjunct, membru al consiliului de administraţie, inspector şcolar- în anul şcolar 2019/2020, 2020/2021).
Toate dosarele se depun la sediul Casei Corpului Didactic Argeș sau se trimit scanate (într-un singur fișier, în ordinea enumerată anterior) la adresa de email: floarea.barlogeanu@ccdarges.ro, până la data de 09.08.2021.
18.06.2021:
O nouă pagină din povestea frumoasă a proiectului CRED s-a scris joi, 17 iunie 2021, la Casa Corpului Didactic Argeş, cu oameni dragi şi valoroşi care cred în educaţie.
Ne-au onorat şi bucurat deopotrivă cu prezenţa experţii CRED din Ministerul Educaţiei, Elena-Nicoleta Mircea şi Mirela Cristina Negreanu, inspectorul şcolar general, Elena Liliana Murguleţ, inspectorii şcolari generali adjuncţi, Maria Cătălina Dumitraşcu şi Constantin Cristinel Creţu, reprezentantul Casei Corpului Didactic Teleorman, Ionuţ Bolog, câştigătorii selecţiei naţionale Creatori de educaţie, Mihaela Ivan şi Romu Vlădău.
Cele două ateliere CRED susţinute de conf. univ. dr. Loredana Tudor şi conf. univ. dr. Camelia Stăiculescu, specialişti în educaţie, s-au desfăşurat într-un cadru de învăţare deschis, prietenos şi activ-participativ.
„Strategii şi experienţe de abordări integrate relevante pentru dezvoltarea competenţelor cheie în rândul elevilor” şi „Bune practici în dezvoltarea ofertei de curriculum la decizia şcolii în învăţământul primar şi gimnazial” au fost teme generoase primite cu entuziasm de profesorii prezenţi la workshop.
Cei 50 de participanţi la Atelierele CRED – Bune practici în educaţie, profesori care inspiră şi motivează elevii, au beneficiat de experienţe de învăţare relevante.
Evenimentul a fost însufleţit de un adevărat „spirit didactic CRED” (n.red. Mirela Cristina Negreanu).
Povestea continuă!
09.06.2021:
Stimaţi colegi,
Comunitatea proiectului nostru, „Curriculum Relevant, Educaţie Deschisă pentru toţi” - CRED, este una dinamică, aflată într-o continuă expansiune. Astfel, vom reuşi să atingem toate obiectivele propuse şi asumate.
Selecţie de experţi în realizarea de ghiduri metodologice pentru nivelul primar şi gimnazial - bit.ly/3iymGY2 Selecţie de experţi în realizarea Resurselor Educaţionale Deschise - RED - bit.ly/357mLKk07.06.2021:
Casa Corpului Didactic Argeş organizează Atelierele CRED - Bune practici în educaţie în data de 17.06.2021, interval orar - 08.30-17.00În 23 aprilie 2021, am dat START ediţiei cu nr. 3 a selecţiei „Creatori de Educaţie”, competiţie naţională dedicată profesorilor din învăţământul primar şi gimnazial, în cadrul proiectului CRED - Curriculum relevant, educaţie deschisă pentru toţi (afişele format A4 / A3). Adresa Concurs Creatori în educaţie, ediţia a 3-a.
Selecţia naţională „Creatori de Educaţie”, ediţia 2021
31.05.2021:
Rezultate selecţie participanţi workshop organizat în cadrul proiectului "CRED-Curriculum relevant, educaţie deschisă pentru toţi", activitatea A4.3.
Locaţia de desfăşurare - Casa Corpului Didactic Argeş, str. I. C. Brătianu, nr. 45, Piteşti.
Durata activităţii: 8 ore (4 ore faţă în faţă şi 4 ore webinar sincron).
Lectori: conf. univ. dr. Tudor Loredana şi conf. univ. dr. Stăiculescu Camelia.
Data 17.06.202126.05.2021:
24.05.2021: Comunicat de presă debut Atelierele CRED - Bune practici în educaţie
20.05.2021:
ANUNŢ WORKSHOPMinisterul Educaţiei în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Argeş organizează în cadrul proiectului "CRED-Curriculum relevant, educaţie deschisă pentru toţi" workshopul din activitatea A4.3.
Locaţia de desfăşurare - Casa Corpului Didactic Argeş, str. I. C. Brătianu, nr. 45, Piteşti.
Durata activităţii: 8 ore (4 ore faţă în faţă şi 4 ore webinar sincron).
Lectori: conf. univ. dr. Tudor Loredana şi conf.univ. dr. Stăiculescu Camelia.
Data 17.06.2021
Înscrierea se va face prin completarea formularului: https://forms.gle/krb3SgqS126uACzAA
până la data de 25.05.2021.
Documentele necesare pentru înscrierea în grupul ţintă se transmit până la data de 03.06.2021.
Cerere de înscriere ca participant la workshop (Anexa 1);
Formularul de înregistrare individuală a participanţilor la operaţiunile finanţate prin POCU 2014-2020 (Anexa 2);
Acord de prelucrare a datelor cu caracter personal (Anexa 3);
Copie CI/BI;
Adeverinţă sau declaraţie pe propria răspundere, din care rezultă calitatea profesională care să corespundă criteriilor de selecţie, respectiv "expert în dezvoltare curriculară, autor de manuale şcolare sau alte materiale didactice (inclusiv în format digital)" sau "reprezentanţi ai organizaţiilor non-guvernamentale" sau "experienţă în monitorizarea implementării Curriculumului naţional.
Se va elibera adeverinţă de participare.
Informaţii suplimentare puteţi obţine la nr. 0248/220520. Mai multe detalii aici.16.04.2021:
Stimaţi colegi,
În spiritul transparenţei ce ne însoţeşte acţiunile şi al dorinţei permanente de optimizare a activităţilor de formare din cadrul proiectului CRED, Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, vă informăm că în perioada 25 ianuarie - 15 aprilie 2021, CCD Argeş a organizat o nouă serie de formare, atât la nivel primar, cât şi gimnazial pe programul „Curriculum relevant, educaţie deschisă pentru toţi” cu un nr. total de 30 de credite.
În data de 15 aprilie 2021 a avut loc ultima evaluare pentru grupele înscrise la sesiunea 6, nivel primar şi sesiunea 7, nivel gimnazial. Au absolvit 130 de formabili (70 de la nivel primar şi 60 de la nivel gimnazial, disciplinele Chimie, Geografie şi Educaţie fizică), care vor primi certificarea şi o subvenţie de 600 de lei în perioada următoare.
Totodată, vă reamintim că au început deja înscrierile pentru Seria a 8-a de formare CRED, cursurile urmând să se desfăşoare, exclusiv în format online, în perioada 17 mai – 31 iulie 2021. În cazul în care aveţi colegi care îşi doresc sau au intenţia să participe la formarea CRED, vă rugăm să împărtăşiţi cu ei această informaţie, invitându-i totodată să acceseze site-ul Casei Corpului Didactic Argeş, secţiunea Anunţuri, postare din data de 01.04.2021, pentru a vizualiza nr. de locuri libere şi disciplinele pentru care se vor forma noi grupe.
Nu în ultimul rând, în contextul trecerii actului educaţional în online, selecţia se adresează dascălilor care, în acest ultim an, au dat dovadă de flexibilitate, au ştiut să se adapteze, să reinventeze dinamica actului educaţional şi să transpună interacţiunea din cadrul cursurilor faţă-în-faţă în online, prin utilizarea de noi instrumente, metode, mijloace, etc.
Vă mulţumim, vă trimitem cele mai bune gânduri, alături de urările noastre de sănătate şi de succes în tot ceea ce întreprindeţi şi vă aşteptăm cu drag la Casa Corpului Didactic Argeş pentru înscrierea la cursul CRED.Coordonator local formare
Prof met. Ana BADEACRED – SELECŢIE GRUP ŢINTĂ - 01.04.2021
Casa Corpului Didactic Argeş organizează selecţie grup ţintă - cadre didactice din învăţământul gimnazial pentru a participa la cursurile de formare continuă „CRED – Curriculum relevant, educaţie deschisă pentru toţi”.
Selecţia grupului ţintă la nivel judeţean se va realiza pe baza următoarelor criterii de selecţie:
a. Cadru didactic în unităţile de învăţământ de stat şi particular acreditate, nivel gimnazial;
b. Cadru didactic titular/pe viabilitatea postului/suplinitor, care să aibă cel puţin definitivarea în învăţământ;
c. Personal cu funcţii de conducere, cadru didactic din învăţământul primar/gimnazial, care a detinut funcţii de conducere în ultimii doi ani şcolari:
- directori şi directori adjuncţi din unităţi de învăţământ
- membri ai Consiliului de Administraţie,
- inspectori şcolari generali/generali adjuncţi/inspectori şcolari de specialitate
- personal didactic cu experienţă managerială specifică în domeniul educaţiei
d. Consilieri din cadrul CJRAE/CMBRAE care predau în unităţile de învăţământ de nivel gimnazial
Disciplinele pentru care se organizează selecţia grupului ţintă sunt următoarele:
- Limba franceză (nr. locuri - 112);
- Limba germană (nr. locuri - 10);
- Fizică ( nr. locuri - 30);
- Biologie (nr. locuri -76);
- Istorie (nr. locuri - 90);
- Geografie (nr. locuri - 18);
- Religie (nr. locuri - 103;
- Educaţie muzicală (nr. locuri -50);
- Educaţie plastică (nr. locuri - 23);
- Educaţie fizică şi sport (nr. locuri -100);
- Ştiinţe sociale (nr. locuri - 5);
- Educaţie tehnologică (nr. locuri - 15).
Dosarul de înscriere al participantului selectat la nivelul unităţii de învăţământ conţine:
- Cererea de înscriere la programul de formare continuă - Anexa 1;
- Formularul de înregistrare individuală a participanţilor - Anexa 8;
- Acord de prelucrare a datelor cu caracter personal - Anexa 3;
- Declaraţie - Anexa 5;
- Copie CI/BI;
- Copie certificat de naştere;
- Copie certificat de căsătorie;
- Copie diplomă de licenţă.
- Adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ din care să rezulte funcţia didactică, specializarea, vechimea, gradul didactic, statut (titular/suplinitor), dacă a avut funcţie de conducere (director/ director adjunct, membru al consiliului de administraţie, inspector şcolar- în anul şcolar 2019/2020).
Dosarele se depun la sediul Casei Corpului Didactic Argeş până la data de 23.04.2021.
- Link formular înscriere: https://forms.gle/EbXPzHLSvgtraBpr9
30.03.2021:
Stimaţi colegi,
În spiritul transparenţei ce ne însoţeşte acţiunile şi al dorinţei permanente de optimizare a activităţilor din cadrul proiectului nostru, ”Curriculum Relevant, Educaţie Deschisă pentru toţi” - CRED, Regulamentul Selecţiei naţionale de bune practici din învăţământul primar şi gimnazial românesc „Creatori de Educaţie” este supus, şi în acest an, consultării publice.
Astfel, vă invităm să consultaţi varianta actuală a regulamentului selecţiei şi să ne transmiteţi – până la data de 8 aprilie 2021, la adresa de e-mail contact@educred.ro – propunerile dumneavoastră de îmbunătăţire.
CLICK AICI pentru a accesa regulamentul „Creatori de Educaţie”
După cum ştiţi, Regulamentul a fost supus consultării publice şi în anul 2020, acesta suportând modificări şi ca urmare a trecerii actului educaţional în online. Noua formă a documentului, după prezentul proces de consultare publică, va fundamenta ediţia de anul acesta a selecţiei.
Reamintim că Selecţia naţională ”Creatori de Educaţie” este singura competiţie dedicată exclusiv cadrelor didactice care folosesc metode şi strategii didactice interactive/inovatoare, care aplică în mod creativ programele şcolare la nivel primar/gimnazial, care generează schimbare/progres şcolar la nivelul claselor de elevi cu care lucrează şi care îşi adaptează în mod inventiv demersul didactic la nevoile şi interesele elevilor.
Nu în ultimul rând, în contextul trecerii actului educaţional în online, selecţia se adresează dascălilor care, în acest ultim an, au dat dovadă de flexibilitate, au ştiut să se adapteze, să reinventeze dinamica actului educaţional şi să transpună interacţiunea din cadrul cursurilor faţă-în-faţă în online, prin utilizarea de noi instrumente, metode, mijloace etc.
Totodată, vă rugăm, Stimaţi colegi din Comunitatea CRED, să îi invitaţi şi pe colegii din corpul profesoral căruia îi aparţineşi să acceseze Regulamentul Selecţiei naţionale de bune practici ”Creatori de Educaţie” şi să ne transmită sugestiile lor de îmbunătăţire, deoarece, aşa cum spuneam într-un mail anterior, există un timp al acţiunilor, al faptelor, dar şi un timp al recunoaşterii şi validării acestora, iar ”Creatori de Educaţie” este un prilej excelent pentru astfel de recunoaşteri şi validări.
Aşteptăm, aşadar, în număr cât mai mare şi în forme cât mai relevante, propunerile dumneavoastră de optimizare a Regulamentului şi vă trimitem cele mai bune gânduri, alături de urările noastre de sănătate şi de succes în tot ceea ce întreprindeţi.
Colegii din echipa CRED
CRED – SELECŢIE GRUP ŢINTĂ - 11.01.2021
Conform Adresei nr. 3785/06.01.2021, Casa Corpului Didactic Argeş organizează selecţia cadrelor didactice din învăţământul primar şi gimnazial pentru a participa la cursurile de formare profesională continuă „CRED – Curriculum relevant, educaţie deschisă pentru toţi” – formare nivel II, învăţământ gimnazial. Adresa împrenună cu Anexa 1, Anexa 2 şi Anexa 3 le puteţi consulta aici.
Link formular înscriere: https://forms.gle/ZxNRqbHTSYxN4nb76
Formularul se adresează cadrelor didactice din învăţământul gimnazial.
Condiţie obligatorie pentru înscriere – să aveţi cel puţin definitivare în învăţământ.
IMPORTANT!
Grupul ţintă pentru judeţul Argeş va fi constituit din cadre didactice calificate:
- din învăţământul gimnazial, disciplinele:
- Limba română;
- Educaţie tehnologică;
- Fizică;
- Educaţie Fizică şi Sport;
- Engleză;
Programul de formare „Curriculum relevant, educaţie deschisă pentru toţi” poate fi urmat doar o singură dată, indiferent de numărul de discipline predate.
Programul de formare se va desfăşura în mai multe serii pe parcursul anilor şcolari 2020-2021 şi 2021-2022.
Pentru anumite discipline, seria următoare va începe în ianuarie 2021 şi se va desfăşura doar în format online.
Prin completarea acestui formular vă exprimaţi intenţia de a urma cursul „CRED – Curriculum relevant, educaţie deschisă pentru toţi”. Veti fi contactat pentru a participa la programul de formare în momentul în care, pentru disciplina dumneavoastră, se va forma o grupă. Toate informaţiile conţinute în prezentul formular sunt confidenţiale şi vor fi folosite doar în scopul proiectului.- cerere de înscriere - Anexa 1;
- formular înregistrare individual - Anexa 8;
- acord de prelucrare a datelor cu caracter personal - Anexa 3;
- declaraţie pe propria răspundere - Anexa 5;
copie CI/BI;
copie certificat de naştere;
copie certificat de căsătorie;
copie diplomă de licenţă;
adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ datată după 11 ianuarie 2021 din care să rezulte funcţia didactică, specializarea, vechimea, gradul didactic, statutul titular/suplinitor), funcţia de conducere.
Toate dosarele se depun la sediul Casei Corpului Didactic Argeş sau se transmit scanate la adresa de email: floarea.barlogeanu21@gmail.com, până la data de 29.01.2021.
Participanţii care au depus dosarele anterior vor actualiza Anexa 1, Anexa 8 şi adeverinţa eliberată de unitate (cu o data după 11.01.2021).02.11.2020:
APEL SELECŢIE NR. 7418/CRED/TR/02.11.2020 PENTRU OCUPAREA UNOR POSTURI DE EXPERŢI REALIZARE RESURSE EDUCAŢIONALE DESCHISE REGIUNEA SUD-MUNTENIA, PROIECT CRED
CASA CORPULUI DIDACŢIC TELEORMAN anunţă organizarea selecţiei pentru ocuparea unor posturi de experţi realizare resurse educaţionale deschise Regiunea Sud-Muntenia, în afara organigramei, în cadrul proiectului POCU „CURRICULUM RELEVANT, EDUCAŢIE DESCHISĂ pentru toţi”- CRED Cod SMIS 2014+: 118327
Descarcă Apel
Descarcă Anexa 1 Cerere inscriere
Descarcă Anexa 2 Declaraţie disponibilitate
Descarcă Anexa 3 Fisa descriptiva
Descarcă Anexa 4 Portofoliu resurse
Descarcă Anexa 5 Grila evaluare02.11.2020:
APEL SELECŢIE PENTRU OCUPAREA UNOR POSTURI DE EXPERŢI FORMARE, ÎN AFARA ORGANIGRAMEI, ÎN REGIUNEA SUD-MUNTENIA, PROIECT POCU, CRED, COD SMIS 2014+:118327
CASA CORPULUI DIDACTIC TELEORMAN, în calitate de coordonator partener al M.E.C, anunţă organizarea selecţiei pentru ocuparea unor posturi de formatori în regiunea SUD-MUNTENIA în cadrul proiectului POCU „CURRICULUM RELEVANT, EDUCAŢIE DESCHISĂ PENTRU TOŢI” – CRED, cod SMIS 2014+: 118327
Descarcă Apel
Descarcă Anexa 1
Descarcă Anexa 208.09.2020:
APEL SELECŢIE GRUP ŢINTĂ PROIECT "CURRICULUM RELEVANT, EDUCAŢIE DESCHISĂ pentru toţi – CRED"
Casa Corpului Didactic Argeş organizează selecţie grup ţintă - cadre didactice din învăţământul gimnazial (disciplinele geografie, educaţie fizică şi sport).
Dosarul de înscriere al cursantului în cadrul proiectului "Curriculum relevant, educaţie deschisă- CRED", conform metodologiei, conţine:
- cerere de înscriere,
- formular grup ţintă,
- acord de prelucrare a datelor cu caracter personal,
- declaraţie de disponibilitate participare la curs şi finalizare,
- copie CI/BI,
- copie certificat de nastere,
- copie certificat de căsătorie,
- copie diplomă de licenţă,
- adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ din care rezultă: funcţia didactică, specializarea, vechimea, gradul didactic, statut (titular/suplinitor), funcţie de conducere (director/director adjunct/membru al consiliului de administraţie/ inspector şcolar/ funcţie de conducere în anul şcolar 2019-2020).
Listele cu participanţii selectaţi dintr-o unitate şcolară vor fi transmise prin email la adresa floarea.barlogeanu21@gmail.com până la data de 22.09.2020 iar dosarele de înscriere vor fi depuse la sediul CCD Argeş până la data de 28.09.2020.
Vă ataşăm Apelul de selecţie şi documentele necesare înscrieri.20.05.2020
În atenţia cadrelor didactice din învăţământul gimnazial, specialitatea CHIMIE, selectate pentru participare la formare in cadrul proiectului “Curriculum relevant, educaţie deschisă”- CRED,
Dosarul de înscriere al cursantului în cadrul proiectului “Curriculum relevant, educaţie deschisă”- CRED, conform metodologiei, conţine:
- cerere de înscriere,
- formular grup ţintă,
- acord de prelucrare a datelor cu caracter personal,
- declaraţie de disponibilitate participare la curs şi finalizare,
- copie CI/BI,
- copie certificat de nastere,
- copie certificat de căsătorie,
- copie diplomă de licenţă,
- adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ din care rezultă: funcţia didactică, specializarea, vechimea, gradul didactic, statut (titular/suplinitor), funcţie de conducere (director/director adjunct).
Dosarele participanţilor dintr-o unitate şcolară vor fi scanate şi transmise prin email la adresa floarea.barlogeanu21@gmail.com şi letric pana la data de 03.06.2020 la sediul CCD Argeş.
ATENŢIE! În formularul de grup ţintă nu se completează data de început şi data de finalizare.
Data de la finalul formularului este cea când se depune dosarul de înscriere.18.11.2019:
APEL SELECŢIE PENTRU OCUPAREA UNOR POSTURI DE FORMATORI, ÎN AFARA ORGANIGRAMEI, ÎN REGIUNEA SUD-MUNTENIA, PROIECT POCU, CRED, COD SMIS 2014+:118327
CASA CORPULUI DIDACTIC TELEORMAN, în calitate de coordonator partener al M.E.N, anunţă organizarea selecţiei pentru ocuparea unor posturi de formatori în regiunea SUD-MUNTENIA în cadrul proiectului POCU „CURRICULUM RELEVANT, EDUCAŢIE DESCHISĂ PENTRU TOŢI” – CRED, cod SMIS 2014+: 118327
APEL SELECŢIE nr. 2436/CRED/TR/15.11.2019
Anexa 1 – CERERE DE ÎNSCRIERE
Anexa 2 – DECLARAŢIE DE DISPONIBILITATE05.11.2019
Ministerul Educaţiei Naţionale supune consultării publice documentele Repere pentru proiectarea şi actualizarea curriculumului naţional şi Metodologia privind dezvoltarea curriculumului la decizia şcolii, centrat pe dezvoltarea competenţelor, elaborate în cadrul proiectului „Curriculum relevant, educaţie deschisă pentru toţi – CRED”, cod SMIS 2014+: 118327, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020.
Documentele au fost elaborate în cadrul subactivităţilor A1.1 (documentul Repere pentru proiectarea şi actualizarea curriculumului naţional) şi A1.2 (documentul Metodologia privind dezvoltarea curriculumului la decizia şcolii, centrat pe dezvoltarea competenţelor), din cadrul proiectului „Curriculum relevant, educaţie deschisă pentru toţi - CRED” de grupuri de lucru compuse din experţi în curriculum din cadrul Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei (ISE) şi din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN).
Repere pentru proiectarea şi actualizarea curriculumului naţional promovează o concepţie curriculară unitară şi coerentă, având ca referinţă competenţele-cheie, definite la nivel european şi indicate explicit în Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 ca finalităţi ale sistemului educaţional preuniversitar.
Elaborarea metodologiei privind dezvoltarea curriculumului la decizia şcolii, centrat pe dezvoltarea competenţelor reprezintă unul dintre obiectivele proiectului CRED.
Participarea dumneavoastră la procesul de consultare este foarte importantă pentru a colecta propuneri concrete de îmbunătăţire şi completare a documentelor.
Feedback-ul poate fi transmis în două moduri, pentru fiecare dintre cele două documente:
Repere pentru proiectarea şi actualizarea curriculumului naţional (A1.1) – feedback-ul poate fi trimis până în data de 8 noiembrie, inclusiv:
prin completarea unui chestionar online: https://www.surveymonkey.com/r/EDUCRED (Notă: Completarea chestionarului durează aproximativ 15 minute.)
prin trimiterea unor opinii argumentate, propuneri şi sugestii pe adresa de e-mail contact@educred.ro, menţionând subiectul acestei consultări.
Metodologia privind dezvoltarea curriculumului la decizia şcolii, centrat pe dezvoltarea competenţelor (A1.2) – feedback-ul poate fi trimis până în data de 12 noiembrie, inclusiv:
prin completarea unui chestionar online: https://www.surveymonkey.com/r/CurriculumDeciziaScolii (Notă: Completarea chestionarului durează aproximativ 15 minute.)
prin trimiterea unor opinii argumentate, propuneri şi sugestii pe adresa de e-mail contact@educred.ro, menţionând subiectul acestei consultări.28.08.2019
Stimată doamnă/stimate domnule profesor,
În cadrul proiectului ,,Curriculum relevant, educaţie deschisă pentru toţi – CRED’’, se va desfăşura în judeţul Argeş, în perioada 3 septembrie – 29/30 octombrie 2019, formarea cadrelor didactice din învăţământul primar, pentru primele 3 grupe de participanţi (a se vedea ataşat). Formarea se derulează în cadrul programului de formare continuă ,,CRED – Curriculum relevant, educaţie deschisă pentru toţi. Formare nivel II – învăţământ primar’’, program acreditat de casele corpului didactic partenere prin OM 3997/14.05.2019, având alocate 30 credite profesionale transferabile.
Informaţii referitoare la componenţa nominală a grupelor, locaţiile de formare/evaluare, formatorul alocat fiecărei grupe, veţi găsi în documentele ataşate.
De asemenea, participanţii din grupele actuale sunt rugaţi să verifice în mod curent poşta electronică (adresele de email furnizate la înscrierea în proiect). Grupa 1_Tabel participanti CRED, Grupa 2_Tabel participanti CRED, Grupa 3_Tabel participanti CREDVă dorim mult succes!
Echipa de formare CCD Argeş22.07.2019
Anunţ de ultimă oră!
În cadrul proiectului “Curriculum relevant educaţie deschisă pentru toţi” – CRED formularul Anexa 5_3 AORD DE PRELUCRARE A DATELOR a fost modificat.
Varianta corectă o puteti descărca de aici.01.07.2019
În atenţia cadrelor didactice selectate pentru participare la formare in cadrul proiectului “Curriculum relevant, educaţie deschisă”- CRED,
Dosarul de înscriere al cursantului în cadrul proiectului “Curriculum relevant, educaţie deschisă”- CRED, conform metodologiei, conţine:
- cerere de înscriere,
- formular grup ţintă,
- acord de prelucrare a datelor cu caracter personal,
- declaraţie de disponibilitate participare la curs şi finalizare,
- copie CI/BI,
- copie certificat de nastere,
- copie certificat de căsătorie,
- copie diplomă de licenţă,
- adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ din care rezultă: funcţia didactică, specializarea, vechimea, gradul didactic, statut (titular/suplinitor), funcţie de conducere (director/director adjunct).
Cadrele didactice din învăţământul primar, selectate pentru a participa la formare în cadrul proiectului CRED, pot descărca documentele de înscriere de aici.
Dosarele tuturor participanţilor dintr-o unitate şcolară sunt depuse la CCD Argeş de către un cadru didactic desemnat care-şi va asuma corectitudinea datelor din fiecare dosar.
Unităţile şcolare care nu au depus la CCD Argeş Anexa 4 (în original) şi copiile proceselor verbale ale Consiliului Profesoral şi Consiliului de Administraţie sunt rugate să le aducă până la data de 3iulie 2019.
ATENŢIE! În formularul de grup ţintă nu se completează data de început şi data de finalizare.
Data de la finalul formularului este cea când se depune dosarul de înscriere. Graficul depunerii dosarelor de înscriere îl vizualizaţi aici.05.06.2019
Proiect "CURRICULUM RELEVANT, EDUCAŢIE DESCHISĂ pentru toţi – CRED"
Selecţie cadre didactice din învăţământul primar din judeţul Argeş, în vederea participării la programul de formare continuă „CRED – Curriculum relevant, educaţie deschisă pentru toţi. Formare nivel II – învăţământ primar” acreditat de Casa Corpului Didactic Teleorman în cadrul proiectului „CURRICULUL RELEVANT, EDUCAŢIE DESCHISĂ pentru toţi – CRED”, cu durata de 120 ore, blended-learning, 30 CPT.
Calendarul selecţiei grupului ţintă, cadre didactice din învăţământul primar
Criterii de selecţiei a grupului ţintă, cadre didactice din învăţământul primar28.05.2019
CRED Corrigendum 2 Anunţ selecţie experţi formatori
CORRIGENDUM 2 LA APELUL nr. 411/CRED/TR/9.05.2019 privind organizarea selecţiei pentru ocuparea unor posturi de formatori pentru regiunea Sud Muntenia, în afara organigramei, în cadrul proiectului POCU „CURRICULUM RELEVANT, EDUCAŢIE DESCHISĂ pentru toţi”- CRED Cod SMIS 2014+: 118327
Descarcă13.05.2019:
Casa Corpului Didactic Teleorman, vă informează că la apelul de selecţie nr.411 din 09.05.2019 se adaugă corrigendum-ul de mai jos.
Completările aduse de prezentul corrigendum se adresează numai personalului didactic titular din învăţământul superior.
10.05.2019: APEL SELECŢIE 2 PENTRU OCUPAREA UNOR POSTURI DE FORMATORI, ÎN AFARA ORGANIGRAMEI, ÎN REGIUNEA SUD-MUNTENIA, PROIECT POCU, CRED, COD SMIS 2014+:118327
CASA CORPULUI DIDACTIC TELEORMAN, în calitate de coordonator partener al M.E.N, anunţă organizarea selecţiei pentru ocuparea unor posturi de formatori în regiunea SUD-MUNTENIA în cadrul proiectului POCU „CURRICULUM RELEVANT, EDUCAŢIE DESCHISĂ PENTRU TOŢI”- CRED, Cod SMIS 2014+: 118327.
Anexa 1 Cerere de inscriere selectie experti formare
Anexa 2 Declaratie de disponibilitate experti formare
10.05.2019: APEL SELECŢIE 2 PENTRU OCUPAREA UNOR POSTURI DE FORMATORI, ÎN AFARA ORGANIGRAMEI, ÎN REGIUNEA SUD-MUNTENIA, PROIECT POCU, CRED, COD SMIS 2014+:118327
CASA CORPULUI DIDACTIC TELEORMAN, în calitate de coordonator partener al M.E.N, anunţă organizarea selecţiei pentru ocuparea unor posturi de formatori în regiunea SUD-MUNTENIA în cadrul proiectului POCU „CURRICULUM RELEVANT, EDUCAŢIE DESCHISĂ PENTRU TOŢI”- CRED, Cod SMIS 2014+: 118327.
Anexa 1 Cerere de inscriere selectie experti formare
Anexa 2 Declaratie de disponibilitate experti formare
APEL SELECŢIE PENTRU OCUPAREA UNOR POSTURI DE EXPERŢI ÎN REGIUNEA SUD-MUNTENIA, PROIECT POCU, CRED, COD SMIS 2014+:118327
Apel selecţie experţi
Anexele 1 şi 2 la apelul de selecţieApel selecţie pentru ocuparea unor posturi de formatori în regiunea Sud-Muntenia, proiect POCU, CRED, Cod SMIS 2014+:118327
CASA CORPULUI DIDACTIC TELEORMAN, în calitate de coordonator partener al M.E.N, anunţă organizarea selecţiei pentru ocuparea unor posturi de formatori în regiunea SUD-MUNTENIA în cadrul proiectului POCU „CURRICULUM RELEVANT, EDUCAŢIE DESCHISĂ PENTRU TOŢI”- CRED, Cod SMIS 2014+: 118327. Apelul poate fi descărcat dând click mai jos:
Apel selecţie pentru ocuparea unor posturi de formatori în regiunea Sud-Muntenia, proiect POCU, CRED, Cod SMIS 2014+:118327
Anexa 1,2 la Anunţul de selecţie formatori_CRED_TR_Regiunea Sud Muntenia